miercuri, 18 noiembrie 2009

SDU / numărul 18



Înjuraţi-ne, cât mai puteţi!

Andreea Toma

Dumitru Crudu m-a rugat să scriu un editorial şi să spun tuturor cititorilor noştri că acesta este penultimul număr al revistei. De fapt, tehnic, antepenultimul, dar ultimele două numere vor apărea împreună la începutul lui decembrie. Am avut din start o reţinere. Îmi era teamă să nu iasă ceva foarte patetic, dar n-am putut să-l refuz pentru că a ales parcă special momentul. Era de ziua lui de naştere. Aşa că am acceptat.
Mulţi dintre colaboratorii noştri au fost miraţi de veste, probabil şi unii din cititori se vor mira. Până la urmă, nu contează de ce se întâmplă lucrul acesta Ideea e că mai aveti doar o ocazie să cumpăraţi Stare de Urgenţă sau (şi) să deveniti colaboratorii revistei chiar pe ultima sută de metri. Nu îi e dat oricui. După, revista se va putea cumpara doar la anticariate aşa că NU rataţi această ocazie unică.
Altfel, ca întotdeauna vă pregătim o surpriză. Or, până si moartea cuiva deschide o nouă etapă în viaţa celor rămaşi. Aşteptăm laude, înjurături, ditirambe şi simple opinii. Rupeţi căsuţa de mail redactia.sdu@gmail.com. Vă oferim spaţiu!

DIN CUPRINS:

A(L)TITUDINI | articole semnate de Alexandru Vakulovski, Dan Nicu, Tudor Cojocaru, Iulian Comănescu

PE DRUM 2 | Alexandru Vakulovski călătoreste prin Moldova însoţit de părintele Savatie Baştovoi şi Octav Esinencu

DOSARELE TRECUTULUI | Liliana Corobca despre Cenzura în URSS, Igor Caşu - Noiembrie 1989

UNIŢI SUB TRICOLOR |George Simion în dialog cu Iulia Modiga despre cel mai nou proiect al grupului „Noii Golani”

CENZURĂ |Vernisaj cenzurat sau Cum a fost cenzurat Octav Esinencu de Europa – Alexandru Vakulovski

LITERARE |Cronici de carte- Mihail Vakulovski, Manifestele avangardei ruse – Leo Butnaru

POEZIE | Turtă dulce călătoare – Iulia Modiga povesteşte în versuri Chişinăul

PROZĂ | Palma– Savatie Baştovoi, Mănânc şi plâng. Mănânc. – Diana Iepure, Vigilenţă supra-plan! -Mihaela Perciun, Lecţia de amor -Victor Dumbrăveanu, Fragmente – Augustin Nacu, Spărgătorii de minţi – George Vasilievici

CULTURALE | Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti - Idei sînt, public, nu tocmai – Silvia Mitricioaei, Garsoniera alternativă – Dumitru Crudu, Cu privire la arta contemporană - Robert Andresen, Un dresor al culorilor - Mihai Gîţu







Supliment Oberliht | VIDEO CHIOȘC - CEVA COMUN? film experimental și artă video din Croația - curator Nataša BODROŽIĆ

























Supliment Tiuk | 10 întrebări nu prea literare pentru un scriitor












Revista se găseşte la chioșcurile MOLDPRESA, OMNIA PRESS, în OFICIILE POȘTEI MOLDOVA, în librăriile CARTIER și PRO-NOI.
NOU : La București găsiți revista de vînzare la chioșcul din fața Muzeului Literaturii (B-dul Dacia, nr 12)

2 comentarii: