Despre (r)evoluţie

Anatolie Juraveli (membru Hyde Park):

Încerc să fiu cât mai concis (că ar fi mult prea multe de zis).
Evenimentele recente ne-au demostrat clar: occidentului nu-i pasă de Moldova şi de oamenii de aici. Am fost trădaţi, vânduţi şi lăsaţi în voia sorţii (şi nu e prima dată). Avea dreptate Paul Goma când zicea ce zicea. Avea dreptate Mircea Badea când zicea ce zicea. Noi nu contăm, noi suntem nimeni, neînsemnaţi. Cu părere de rău.
Bătăi, torturi, violuri, omoruri - asta reprezintă regimul criminal dictatorial de la Chişinău. Iar vestul tace chiar dacă vede.
Noi suntem cobai ai istoriei, cum zice Mihai Cimpoi. Până nu ne vom trezi singuri-singurei din somnul cel de moarte nimeni din exterior nu va mişca un deget pentru noi, în afară de criminala şi putinista Rusie, cea care ne apasă capetele cu cizma-i orwelliană.
"Viaţa a devenit mai bună, tovarăşi. Viaţa a devenit mai veselă." zicea Iosif Stalin în 1935. Şi Voronin e un Stalin al zilelor noastre.
Adevărul? Nu ştiu dacă-l vom afla cândva. Dar istoria se face, nu stă pe loc.
LUPTA CONTINUĂ!


P.S.: Rămâne să mă folosesc de vestitul slogal şi să vă îndemn: KILL YOUR TV! Ca în orice stat dictatorial, totalitatea mijloacelor de informare din Moldova cu acoperire naţională (în special televiziunea) e aservită comuniştilor şi e cel mai puternic somnifer analfabetizator al acestui popor. Şi e grav.

P.P.S.: Sunt contra violenţelor, da. Dar, logic gândind, dacă marţi, 7 aprilie, nu s-ar fi întamplat nimic, noi nu am fi ajuns în atenţia opiniei publice internaţionale. Asta e sigur. De abia acum, datorită acestor evenimente, unii au aflat că există pe lume un aşa stat: Republica Moldova.


Mihnea Blidariu (muzician, scriitor):

Pentru mine, să vorbesc despre ce se întamplă acum în Basarabia e ca şi cum aş vorbi despre ceva ce se întâmplă aici, în România. Nu neapărat din motive de istorie naţională, ci mai ales din cauza prietenilor pe care îi am acolo, la Chişinău. Am ajuns să mă bucur când îi văd online pe Messenger, pentru că aşa ştiu că nu au fost arestaţi şi bătuţi.

Pentru mine, un lucru e sigur: Voronin a pierdut şi va continua să piardă, până nu va mai rămâne nimic din regimul său politic. Tinerii din Chişinău nu vor trece niciodată peste imaginile cu cei bătuţi şi arestaţi, peste felul în care miliţiile prezidenţiale au aruncat, pur şi simplu, două cadavre la poarta spitalului. Voronin a început să piardă din secunda în care a încercat să regizeze o “lovitură de stat românească” – pentru că un parlament şi o preşedinţie în flăcări au atras privirile tuturor, mai mult decât ar fi făcut-o orice demonstraţie paşnică a opoziţiei.

Aşadar, fiecare dictator pe limba lui piere. Din păcate, mai întotdeauna ia cu el şi câţiva tineri nevinovaţi. Sper ca jertfa lor să nu fie în zadar. Şi mai sper ca, în lumina curajului lor, noi, românii de aici, să ne amintim de demnitatea noastră, pierdută printre ştririle de la ora 5, emisiunile cu vedete şi scandalurile politice, să ne amintim de ea şi s-o punem, de data aceasta, în slujba fraţilor de peste Prut.
Libertate şi respect.

Miki Vieru (scriitor):

E cel puţin la fel de nasol ca în perioada mineriadelor noastre! Din păcate cine are osul puterii nu se numeşte nici Voronin, nici Băsescu, nici România, nici Republica Moldova. Ci umbra Rusiei. Lupta trebuie să rămână culturală pentru a exista şanse reale. În stradă ne vor bate măr ca întotdeauna! De data asta patriotismul este vorbirea limbii române!!

Ciprian Iancu (jurnalist):

Ar trebui respectate drepturile cetăţeneşti pe care o democraţie trebuie să le confere. Dacă statul a încălcat aceste drepturi atunci ţările europene ar trebui să ia atitudine.

Ana Maria Sandu (scriitor):

Am urmărit reflectarea evenimentelor de la Chișinău în presă, la televiziune. Cred că situațiile din Bucureștiul anilor ’90 și din Chișinăul lui 2009 seamănă cumva. Ca și atunci, oamenii au ieșit în stradă să-și manifeste dezacordul cu rezultatele unor alegeri “democratice”. Să spună că nu-i reprezintă și că-și doresc o șansă în această lume socio-politică extrem de contorsionată.
Pentru acest strop de speranță, însă, se plătește întotdeauna scump. Secvențele filmate în 13-15 iunie în Piața Universității rămîn halucinante și acum, după atîția ani. Vînătoarea de intelectuali și de studenți din centrul Bucureștiului te face să urli de furie. Iliescu a chemat atunci minerii să planteze flori și le-a mulțumit pentru restabilirea ordinii în capitală. Voronin face acum același lucru, doar că el n-a mai avut nevoie de mineri. Are o mașinărie de represalii care funcționează impecabil.
În Republica Moldova n-am fost niciodată, dar recunosc că atunci cînd mă înfurii de cum merg lucrurile la București, mă gîndesc că se poate și mai rău. Pentru mine lecția e cît se poate de clară: comunismul cu față umană știe să riposteze atunci cînd e călcat pe coadă și contestat.
Imaginile tinerilor ridicați din stradă și bătuți cu bestialitate în ultimele zile e cutremurătoare. Probabil că, în următoarele luni, și jurnaliștii și mulți dintre manifestanți vor înfunda pușcăriile.
Cu toate astea, situația Republicii Moldova n-o să se rezolve în stradă. Dar e singura formă de protest viabilă. Și poate să tragă un semnal de alarmă, chiar și acum, cînd nimeni nu are chef de un bruiaj nou.
Știu că lucrurile nu se vor schimb peste noapte și mă îngrozește suferința care va urma.

Luminita Dejeu (MindBomb):

Am o părere proastă. Pe scurt: sentimente amestecate de bucurie, tristeţe, neputinţă. Când am auzit ce se întâmplă nu mi-a venit să cred - în prima fază. Apoi am crezut că e aşa… ceva protest să fie. Iar când am înţeles că e pe bune, că e revoluţie, că au ieşit oamenii în stradă să dărâme comunismul - m-au năpădit tot felul de sentimente amestecate cum spuneam si mai sus. Amintiri de acum (aproape) 20 de ani: exaltare, bucurie, apoi imediat furie, tristeţe, amărăciune când mi-am dat seama că nu va fi deloc ca acum (aproape) 20 de ani în România, că România nu poate face practic nimic şi dacă ar putea - nu face, că suntem un neam de pămpălăi. Sincer, m-a apucat şi mila (deşi mi-am reprimat-o repede pentru că e un sentiment de kkt) de tinerii basarabeni care se adunau în piaţa lui Avram Iancu. Şi apoi iaraşi un pic de bucurie şi speranţă când am văzut că se mobilizează, se organizează, nu se lasă...
Şi ca să închei ceva ce nu prea are cap şi coadă: sunt FURIOASĂ pe EUROPA şi pe toată LUMEA asta unde "democraţia" se practică doar când nu e CRIZĂ sau când avem CHEF.

Igor Mocanu (scriitor):

Acum cîteva zile, familia Boboc a primit un colet din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova – cadavrul fiului lor, Valeriu Boboc. Valeriu Boboc avea o gaura de carbon în cap, cîteva coaste rupte, corpul tumefiat şi o etichetă cu diagnosticul medico-legal: moarte prin intoxicare. Ieri, 14 aprilie, a fost găsit lîngă Spitalul de Urgenţă din Chişinău cadavrul neînsufleţit al unui tînăr electroşocat. Partidul este generos, va mai trimite un colet unei familii. Astfel de viitoare colete sînt înghesuite în grupuri de cîte 20 în obeziannice de 8 metri pătraţi. Bătute bine, după care diseminate pe întreg teritoriul Moldovei, inclusiv în Transnistria. Acesta este scenariul al cărui sinopsis a fost ticluit săptămîna aceasta. Ce părere vreţi să am despre evenimentele recente din Republica Moldova?
Ne-am săturat de păreri, tocmai de aceea am decis, împreună cu nişte prieteni să tăcem ostentativ, în subBUFET, la Poeticile Cotidianului. Pentru că ne-am săturat de vorbe, discuţii, dezbateri, ale noastre şi ale altora, despre dictaturi trecute, prezente şi viitoare, despre expulzarea lui Alexandru Vakulovski din România şi despre ceea ce s-a întâmplat la Chişinău şi la graniţele de pe Prut, pentru că prea multe lucruri se spun şi prea puţine se fac, tăcem ostentativ.

P.S. Răspuns pe chat de la un prieten moldovean plecat in Portugalia: „brat sincer ma zguduit un pik acest mesaj al tau, fii foarte atent k kanaliile astea au cozi peste tot, ai grija te rog de tine shi sandy, off brat kit retraim pt ceea ce e acasa. a brat ink ceva, mai sint doua colete, unul de 18 ani de la paicu r cahul shi unul aseara a fost gasit pe o banca in curtea spitalului din kishinkton, rudele shi prietenii au spus pe site aseara”.

Gelu Radu (jurnalist):

Trebuie să rezistaţi. Jos comunismul!

Andras Kovacs (muzician):

În primul rând aveam 16 ani la revoluţia din România şi îmi aduc aminte încă foarte bine prin ce stări am trecut. Acum, văzînd ce se întâmplă dincolo de Prut, am avut acelaşi fior ca şi acum 20 de ani. Îmi vine să mă urc în tren şi să vin acolo, dar mi-am dat seama că nu are nici un sens ca şi cetăţean român pentru că mai mult rău aş face.
Am scris de exemplu un mesaj de încurajare la o formaţie prietenă din Chişinău – Alternosfera. Mi-ar plăcea foarte mult să nu se stingă această revoltă pentru că e păcat, e păcat după atâta efort să renunţi.
Oamenii ar trebui să stea în stradă, autorităţile nu îşi pot permite să omoare oameni, tot ce a fost până acum cu arestările a fost doar intimidare din partea unei puteri slabe şi laşe. Nu pot să scriu în cuvinte cât de mult mă revoltă toată situaţia asta din Moldova, dar îmi aduce aminte de aceleaşi texte ale puterii că şi în România pe vremea mineriadelor sau a ciocnirilor interrasiale din Târgu-Mureş unde toata vina se dădea pe poporul vecin maghiar.
Cu toţii ştim, aşa şi puterea dictatorială de la Chişinău se va termina în favoarea noastră, cei ce vrem să fim liberi. Ceea ce e important, e să se termine ACUM!!! Nu peste 5-10 ani când vieţile tinerilor de acum vor fi distruse şi ţara va fi în faliment.