La 5 luni dupa evenimentele din 7 aprilie, procuratura cauta faptasi si victime.
La sfârşitul săptămânii trecute, scriitorul Alexandru Vakulovski a fost invitat, prin telefon, la Procuratura militară Chişinău. Procurorii afirmă că doresc să discute cu el, în calitate de redactor-şef al revistei „Stare de Urgenţă”, despre mărturiile unor victime ale poliţiei din 7 aprilie, publicate în ultimul număr al revistei.
La 7 august, procurorul militar interimar al mun. Chişinău, Eugen Manolache, a telefonat la redacţia revistei „Stare de Urgenţă”, invitându-l pe redactorul-şef, Alexandru Vakulovski, la procuratură. Acesta nu era de faţă, dar spune că va merge la procuratură doar cu avocatul şi numai în cazul în care va fi citat oficial: „Aşa poate să mă sune oricine, să se prezinte de la o oarecare instituţie şi să se distreze. E total absurd - e ca şi cum ar trimite cineva invitaţii la procuratură prin SMS. Pe mine nu m-a sunat nimeni, n-am primit citaţie şi nu mă interesează”.
Solicitat de TIMPUL, Eugen Manolache ne-a spus că procedura prevede şi invitarea prin telefonogramă, deoarece Vakulovski e chemat pentru o discuţie, dar nu în calitate de martor sau bănuit. Potrivit procurorului, citind în „Stare de Urgenţă” mărturiile anonime ale unor victime ale poliţiei din data de 7 aprilie, el a vrut să se documenteze dacă mai există cazuri de tortură din partea poliţiştilor, în afară de cele cercetate de Procuratura militară. „Nu mă interesează de unde au obţinut ei informaţia, dar e necesar un moment de concretizate, pentru că în revistă sunt anumite momente care se intersectează cu investigaţiile noastre”, a precizat Manolache. La rândul său, Vakulovski nu crede în interesul procurorilor de a duce la bun sfârşit investigaţiile contra poliţiştilor care au torturat protestatarii din 7 aprilie şi consideră că aceştia înscenează un nou act de intimidare a jurnaliştilor. „Chiar dacă internetul e plin cu imagini în care poliţiştii bat oamenii în stradă, ai auzit de vreun poliţist arestat? Eu de oameni bătuţi cu cruzime am auzit, dar despre poliţişti concreţi, asupra cărora se face vreo investigaţie, n-am auzit absolut deloc”.
De aceeaşi părere este şi directorul revistei, Dumitru Crudu: „E bine că printre cititorii noştri sunt şi procurori militari, dar devine angoasant faptul că aceştia îşi depăşesc calitatea de lector şi vor să găsească pisica neagră acolo unde aceasta nu e. Dar tăvălugul literar nu va mai putea fi oprit, căci deja sunt pe cale să apară primele romane şi primele piese de teatru despre ceea ce s-a întâmplat în aprilie”.
Amintim că acum o lună Procuratura Generală a încercat să-i incrimineze subsemnatului că ar fi chemat la „răsturnarea ordinii constituţionale a RM” în editorialul „Mâine va fi prea târziu...”, publicat în TIMPUL la 7 aprilie, însă Academia de Ştiinţe a apreciat această învinuire drept nefondată. Printre jurnaliştii invitaţi la Procuratură în legătură cu evenimentele din 7 aprilie se numără Vasile Butnaru, director „Europa Liberă Chişinău”, Rodica Mahu, redactor-şef al ziarului „Jurnal de Chişinău”, precum şi Oleg Brega, reporter la „Jurnal TV”.
Pavel Paduraru
sursa : timpul.md
3,14dari
RăspundețiȘtergere